Pasarea maiastra

Intr-o dimineata de mai, pe marginea fantanii arteziene se opri o pasare nemaipomenit de frumoasa. Atat era de frumoasa incat toate celelalte pasari care-si cantau cantecele obisnuite au amutit. O priveau si nu le venea sa creada cat era de frumoasa. Penele ei de toate culorile straluceau atat de tare ca ai fi zis ca o stea a poposit in gradina domnisoarei Firicel. Nici vantul nu mai indraznea sa bata, de teama sa nu-i deranjeze puful fin de pe marginea aripilor. Pasarea privea spre apa din fantana, intrebandu-se daca o fi buna de baut.
Domnul Narcis se apropie si el in varful labutelor, foarte atent sa n-o sperie. Se vedea ca pasarea e obosita si insetata. Domnul Narcis stia ca rudele sale mustacioase au reputatia de a vana pasari mici si de a le pune pe fuga chiar si pe cele mari. Dar pasarea frumoasa nici nu baga de seama cand motanul ajunse chiar langa ea.
- Puteti sa beti. Apa e curata, zise domnul Narcis pe un ton bland.
- Vai, multumesc, ii raspunse pasarea. Ma intrebam daca e buna de baut apa asta.
- E buna. Avem doua broscute testoaste care pot sa garanteze pentru asta. Dar e mai bine sa beti din cupa de piatra, nu de aici, de pe margine. Stiti, broastelor testoase le place sa mai faca baie din cand in cand in fantana.
Pasarea batu de doua ori din aripi in semn de multumire si apoi incepu sa bea din cupa de piatra a fantanii.
- Sunteti foarte frumoasa. Veniti de departe? Nu v-am mai vazut pe aici, continua domnul Narcis discutia.
- Sunt o pasare maiastra. Zburam impreuna cu surorile mele spre campurile de orhidee din rasarit dar fiind prima mea calatorie, aerul inaltimilor m-a obosit asa de tare ca am simtit nevoia sa ma odihnesc putin. Stiati ca vazuta de sus gradina dumneavoastra seamana cu o insula verde?
- Da, nu ma mir, desigur si eu pot sa vad gradina de sus pentru ca ma pot urca pana in varful celui mai inalt copac. Si apoi eu sunt cel ce are grija de gradina asta, ma bucur ca va place.
- Dar a cui este aceasta gradina?
- A domnisoarei Firicel.
- Cine este domnisoara Firicel?
- O fetita foarte draguta. Daca doriti am sa v-o prezint. Sunt sigur ca se va bucura sa va cunoasca.
- Ah, ce grozav, m-as bucura sa imi fac si eu o noua prietena.
Domnul Narcis sari iute pe pervazul ferestrei de la camera domnisoarei Firicel. Pentru ca era inca devreme, fetita inca dormea. Domnul Narcis se strecura in camera si, luandu-si avant, ateriza drept langa perna domnisoarei Firicel. O atinse pe nasuc cu labuta, fara sa scoata gherutele si mieuna incet.
- Lasa-ma sa dooorm, zise Firicel, intorcandu-se pe partea celalalta.
- Repede, in gradina a venit o pasare maiastra. Trebuie sa vii. Hai, repede!
- O pasare maiastra? Cum adica, maiastra?
- Foarte frumoasa adica, aia inseamna maiastra.
Firicel sari din pat si-o lua la fuga prin casa, fara ca macar sa-si mai puna papuceii. Se opri chiar langa fantana, cautand din ochi minunea promisa de domnul Narcis.
Dar pasarea nu era nicaieri.
- M-ai pacalit! Raule ce esti, de ce m-ai pacalit!
- Nu te-am pacalit, era aici! Chiar aici, pe marginea fantanii.
Deodata, dintre florile de magnolii se auzi cel mai frumos cantec pe care Firicel il auise vreodata. Intoarse capul si vazu pasarea maiastra.
- Oooo, cat esti de frumoasa!
- Tu trebuie sa fii Firicel.
- Chiar eu sunt!
- Fata frumoasa, n-ai cumva o cojita de paine?
- O cojita de paine, zici? Asta mananca pasarile maiastre? coji?
- Ah nu, la noi acasa primim stafide aurii si seminte de susan inmuiate in lapte cu vanilie la micul dejun.
- Stafide are si Mama in cutiuta albastra din bucatarie. Stai putin! Pot sa-ti aduc si eu cateva stafide.
- Ar fi grozav! Sapte stafide mi-ar fi de ajuns. Tu stii sa numeri pana la 7?
- Pana la sapte? Desigur! La varsta mea stiu sa numar si pana la douazeci!

The Girl the Tree and the Bird of Paradise

Domnisoara Firicel alerga la bucatarie si se intoarse numaidecat cu sapte stafide puse pe o farfurioara.
- Multumesc, domnisoara, spuse pasarea, dar eu nu pot manca de pe farfurie, nu vrei mai bine sa le tii in palma?
- Dar n-ai sa ma ciupesti, nu-i asa?
- Sigur ca n-am sa te ciupesc! Nu-ti fie teama.
Pasarea apuca delicat fiecare stafida din palma fetitei si apoi ii multumi frumos si-si intinse aripile, gata de plecare.
- Am sa te mai vad vreodata? o intreba Firicel.
- Desigur. La intoarcere le voi spune si surorilor mele ca stiu eu o gradina frumoasa ca o insula verde, unde ne asteapta o fetita, un motan si cate sapte stafide aurii pentru fiecare. La revedere acum! Ma grabesc, trebuie sa plec!
- La revedere, pasare maiastra. Te mai asteeeept! striga Firicel, privind pasarea ce se inalta la ceruri.
- Eh, frumusetile astea nu stau niciodata prea mult intr-un singur loc. Mai bine ca s-a dus ca deja ma dureau ochii de la atata stralucire, pufni domnul Narcis.
- De ce spui asa? Mi-ar fi placut sa mai stea, spuse fetita, trista.
- Hai, nu te bosumfla, ti-a promis ca se intoarce.
- Ma duc sa-i povestesc Mamei! Mami, mami! Am vazut o pasare maiastra...

In urma fetitei, linistea puse din nou stapanire pe gradina. Doar un cosas indrazni sa taraie subtirel. Si apoi, incet incet si celelalte pasari isi recapatara glasul. De undeva de sus, o pana aurie pluti spre pamant si se aseza, delicata, pe pervazul ferestrei domnisoarei Firicel.